Să condamnăm istoria fără să o ștergem!

Bună sau rea, istoria este istorie. Nu o putem schimba. Zilele acestea, unii ar dori să o șteargă. Să șteargă tot ce e rău și să rămână doar ce e bun. Problema este că foarte puține persoane din istorie sunt imaculate. Spre exemplu, Winston Churchill a fost un susținător al epurării pe criterii rasiale și a măsurilor eugenice (dacă nu știați, puteți găsi suficiente materiale online despre măsurile susținute sau impuse în India și Kenya). Însă nu pentru asta i s-au ridicat statui, ci pentru curajul de a lua frâiele unei țări aflate în haos și în război, fiind gata să fie unul din liderii mondiali care a dus la înfrângerea nazismului.

Ce facem atunci? Statuile sunt simboluri care sunt ridicate fie în semn de mulțumire, fie pentru a motiva generațiile următoare să urmeze exemplul celui cinstit (sunt, cu siguranță, mai multe motive; eu le-am menționat pe cele pe care le consider cele mai importante). Nu cred că e vreunul care înțelege că e încurajat să fie rasist precum Churchill. Nu pentru asta e lăudat, apreciat și predat în școli. Este, cu siguranță, o problemă că nu se vorbește despre complexitatea vieții și opiniilor sale. Este perceput ca un salvator imaculat deși a fost departe de o astfel de persoană. Însă aspectele rele ale caracterului său nu pot fi o scuză pentru a-l arunca la gunoiul istoriei și să-l uităm. Până la urmă, libertatea lumii vestice de astăzi, în multe din aspectele ei pozitive, se datorează într-o măsură semnificativă lui Churchill. Nu mi se pare normal să-l ștergem din istorie.

Sursa

Ce facem cu părinții fondatori ai Statelor Unite sau declarației de independență? Este un document esențial care nu a fost relevant doar pentru istoria SUA, ci și pentru multe alte state. Jefferson, Franklin și Washington au deținut sclavi. Jefferson i-a moștenit la vârsta de 11 ani și i-a eliberat după moartea sa, pe baza testamentului lăsat. Franklin i-a elibertat spre sfârșitul vieții, devenind un susținător al abolirii sclaviei. Washington le dădea prea puțină mâncare și o singură haină pe an. Ba chiar a bătut un sclav pentru că a comentat. Însă nu pentru asta sunt apreciați și nu pentru asta li s-au ridicat statui.

Moralmente vorbind, prea puțini sunt vrednici de statui. Un om imaculat veți întâlni doar în basme. Îi numeri pe degete pe oamenii de stat care au fost oameni de caracter în toate aspectele vieții. Cuza a fost un curvar notoriu care a plecat din țară și și-a lăsat copilul făcut cu amanta în grija nevestei! Înseamnă că trebuie să îl ștergem din istorie? Nu! O rescriem după placul omului postmodern? Nici gând. O prezentăm așa cum este, cu bune și cu rele.

Acesta este modelul pe care îl văd în Scriptură. Biblia este fără perdea. Episoade pe care majoritatea dintre noi nu le-ar fi scris apar în Scriptură. Citiți finalul cărții Judecători. E mai groaznic decât cel mai horror film pe care l-am văzut vreodată. Adulterul lui David duce la un tăvălug de consecințe precum crimă, viol, incest și război civil. Așa este prezentat cel mai apreciat dintre împărații lui Israel. Aș putea continua cu exemplele, dar înțelegeți ideea.

Scriptura ne prezintă atât exemple pozitive cât și exemple negative. În unele cazuri ambele ne sunt prezentate prin viața unei singure persoane. Sunt exemple de așa da și de așa nu. Chiar așa cum au fost. Pentru că în viața oamenilor vrednici de apreciere există și episoade urâte. Iar omul nu învață doar din exemplele pozitive, ci (mai ales) și din cele negative.

Istoria nu trebuie ștearsă. Episoadele negative ne sunt date tocmai ca să învățăm din ele. 1 Corinteni 10:11-12 așa ne spune: Aceste lucruri li s‑au întâmplat ca să ne fie exemple și au fost scrise pentru avertizarea noastră, a celor peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Așadar, cel ce crede că stă în picioare, să aibă grijă să nu cadă! 

Multe lucruri rele precum sclavia, sacrificiul uman, poligamia, violul sau crime sunt prezentate în Vechiul Testament. Nu înseamnă că Dumnezeu le aprobă. Tot astfel, nici noi nu aprobăm tot ceea ce au făcut mulți din oamenii trecutului. Nu putem fi orbi față de răul (și uneori e foarte mare) făcut, dar nici față de binele realizat. Pe umerii unora dintre aceștia stă prezentul. Aprecierea binelui nu înseamnă aprobarea răului. Trecutul, dacă vrem să îl înțelegem corect, trebuie să-l vedem diacronic. Trebuie să-l privim în context. Sigur, asta nu scuză ce au făcut unii oameni, dar poate explica istoria. Și poate astfel înțelegem că Twain, Shakespeare și alții ne prezintă o lume în care nu mai trăim (și bine că nu mai trăim în ea cu multe din normele ei societale). Dar cum ar putea cunoaște copiii cum au trăit alții în trecut? Cine nu cunoaște trecutul e condamnat să-l repete.

Binele, făcut chiar și de unii oameni cu episoade urâte în viața lor, trebuie știu. Numai așa putem ști cum a luat ființă prezentul.

Răul trecutului trebuie condamnat, nu șters. Istoria rea trebuie știută, este o lecție pentru cei din prezent și viitor. Putem condamna istoria fără să o rescriem. Numai așa putem învăța din ea!

Un gând despre &8222;Să condamnăm istoria fără să o ștergem!&8221;

  1. Marius Silvesan zice:

    A republicat asta pe Istorie Evanghelica și a comentat:
    Istoria nu poate fi ștearsă definitiv, dar de cele mai multe ori aceasta este rescrisă pentru a corespunde anumitor ideologii. Elocvent este ceea ce făceau comuniștii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s