Arestarea. 70 de ani

Acest text este parte a unei cărți despre viața bunicului meu, Florea Cruceru. Chiar astăzi se împlinesc 70 de ani de la arestarea lui.

Imediat după ce a avut loc discuția cu cei cinci popi, s-au petrecut unele schimbări care tatălui meu nu i s-au părut deloc suspecte. Pentru el făceau parte din cotidianul zilelor acelea. Își vedea de treabă la câmp, prin curte, lucra cu hărnicie și cânta foarte mult. Cântările de la Oastea Domnului îi erau tare dragi și fie le fluiera, fie le cânta. Iarba creștea frumos, fusese o primăvară frumoasă cu ploi la timp și aștepta vara ca să o cosească pentru cele două capre. Vara era aproape. Dar a observant că de foarte multe ori jandarmii veneau și stăteau de vorbă cu vecinii, iar unii dintre ei au avut curajul să-i spună că, de fapt, îi întrebau despre feciorii lui Cruceru, dar mai ales întrebau despre tata. Erau foarte interesați să afle ce avea de zis despre noul partid care era la putere, despre Stalin sau despre Dej. Din când în când veneau și când aveau loc slujbe, joi seara sau duminica. Treceau pe uliță și se opreau să vorbească cu oamenii. Unul dintre ei, Nicolae Coșereanu, prieten cu tata, oprea să discute cu el banalități și, din când în când, mai scăpa câte o înjurătură la adresa comuniștilor. Tata nu era deloc interesat de politică și, dacă fusese vreo fărâmă de interes, dispăruse odată cu întâlnirea cu Isus. Așa avea să fie toată viața lui, lipsit de interes față de politică și preocupat total de Împărăție. La începutul lunii mai, tata a început să fie chemat la postul de jandarmi și să dea declarații despre perioada la Oastea Domnului și despre întâlnirile lor. Postul de Jandarmi era la Sinești, în fosta Primărie.[1]

La începutul lunii mai discuțiile erau mai mult amicale, dar au devenit tot mai ascuțite și contondente odată cu îndesirea vizitelor forțate la postul de Jandarmi. Din ce în ce mai des revenea în discuții poziția tatălui meu față de PCR. Tata care era apolitic, dar a devenit dușmanul lor politic. Tataie Petre a realizat că în sat oamenii vorbeau din ce în ce mai mult despre feciorii lui și unii chiar deveniseră suspicios de distanți, parcă nu mai voiau să aibă nimic de-a face cu el și cu feciorii lui. Și pentru că tata era chemat tot mai des la postul de Jandarmi, într-o seară de iunie i-a adunat pe toți băieții lui sub dudul din fața casei, stând pe scaunele mici, de lemn. Erau Radu, Gică și tata, fratele cel mare Marin se mutase deja și, din cauza distanței, dar și din cauza soției lui, nu mai venea la adunările ce se țineau în casa lui. Bătrânul și-a răsucit mustața albă, s-a uitat cu drag la ei și le-a spus:

-Măi copii, eu vreau să vorbesc ceva cu voi. De o bucată de timp, voi ați luat calea asta a pocăinței. Nu pot spune că nu sunt mulțumit de voi. Tu, Radule, ai terminat-o cu ai lui Laibăr. Gică, tu nu mai bei, iar tu, Floro, ai terminat cu prietenii răi și cu băutura. Sunt mulțumit de voi, sunteți cuminți și vă vedeți de ale voastre, dar să știți că în sat se vorbește că voi sunteți împotriva ăstora de ne conduc acuma. Vă spun că venirea “jandarilor” nu anunță nimic bun. Măi, copiii mei, potoliți-vă cu adunările pentru că rămân fără voi. Se vorbește că tot mai mulți oameni dispar și familia nu știe nimic de ei. Poate că se vor potoli și puteți voi să faceți adunări. Floro, mai ales tu fii atent la ce spui. “Jandarii” întreabă în sat oamenii despre tine. Părintele Elisei spune multe despre tine în sat, că ești lipsit de respect, că ești împotrivă partidului. Eu am inima grea și nu vreau să fiu lipsit de voi.

Bătrânul avea lacrimi în ochi și se vedea foarte tare că era tulburat, speriat chiar, după cum erau și cei trei feciori. Tata a  luat cuvântul după o perioadă de timp de tăcere:

-Tăticule, noi ne bazăm pe Dumnezeu, iar dacă va fi să fim luați, toți odată sau pe rând, nu se va face decât dacă va îngădui Dumnezeu. Dar eu nu cred că Dumnezeu va îngădui să fim luați toți. Tăticule, după cum vezi, ei au ce au cu mine, îi lasă în pace pe Radu și pe Gică. Hai, tăticule, ține-ți firea ca să nu ne vadă mămica cu ochii plini de lacrimi. Uite, noi o să ne rugăm și fie ce o vrea Dumnezeu să fie. Acolo, sub dud, cei trei feciori și bătrânul lor tată cu inima frântă, au îngenuncheat și s-au rugat pentru ei și pentru familiile lor. Acolo, sub dudul la a cărei umbră se jucaseră sau se odihniseră toată viața lor, bătrânul și-a îmbrățișat pe rând copiii și i-a pupat cu mustața lui stufoasă. Când a ajuns la tata, lacrimile l-au podidit. L-a luat în brațe și l-a strâns tare ca și cum n-ar mai fi vrut să-i dea drumul. Își iubea toți copiii, dar ceva îi spunea bătrânului tată că veneau vremuri foarte grele pentru Florea, feciorul lui pentru care dăduse atâtea acatiste la biserică când era pe front ca să se întoarcă acasă teafăr. Tata, care toată viața lui a avut un respect deosebit pentru tatăl lui, a încercat să îl facă să se potolească Nu a putut face nimic, iar emoțiile l-au copleșit și a izbucnit în plâns. Ceilalți doi frați au început să-i atenționeze că femeile pot să-i vadă și nu avea nici un rost să le sperie și pe ele. Într-un final, tataie s-a potolit și, după o perioadă de timp, s-au despărțit. Tataie Petre a rămas sub dud și s-a uitat cum feciorii lui au plecat fiecare la casa lui. I-a petrecut cu privirea, dar mai ales s-a uitat lung după Florea, feciorul lui drag pe care, fără să știe, îl îmbrățișase pentru ultima oară.  

Tata s-a dus acasă cu inima grea și împovărată. Știa și el că așa stăteau lucrurile. Se ruga ca nu cumva să fie luați la întrebări frații lui mai mici, Radu și Gică, mai ales Gică care avea deja copil. Nu i-a spus nimic soției. Toată viața lui a protejat-o pe Florica lui. Mama nu bănuia ce urma să vină peste ei. În seara aceea de iunie, au mâncat afară, sub mărul plantat de tata pe terenul lui înainte de a pleca în război. Se făcuse mare și rodea niște mere dulci, galben-verzui, din care am mâncat și eu ani de zile, până l-am tăiat în 1984 când am construit împreună ultima casă de pe terenul lui. Mama făcuse mămăligă și tăiase o găină de anul trecut. Făcuse o ciorbă grasă cum îi plăcea tatei, iar pieptul îl gătise pe grătar. Pâinea aburindă de țest, stropită cu suc de roșii înainte de coacere, fusese acoperită cu un ștergar din zestrea mamei ca să fie caldă până venea „omul ei”, iar pe masă era mujdei de usturoi și două strachini de colarez așa cum îi plăcea lui. Nu aveau zahăr, dar folosise miere și era foarte gustos. Scaunele erau așezate în jurul mesei rotunde la care urma să mănânc și eu cu ei peste ani. Masa și scaunele fuseseră făcute de Trifu Bădica, fiul bătrânului Bădica vecinul, care îi bătuse cu pietre. După ce au mâncat, au stat de vorbă afară, sub măr. Era o seară frumoasă de iunie, stelele se vedeau pe cerul senin și tata a luat-o în brațe pe mama. Au discutat multe în seara aceea. Tata voia o casă mai mare pentru când vor avea copii. Mama era îngrijorată pentru că erau căsătoriți de peste trei ani și nu putea avea copii. Mama își dorea copii tare mult și îi era frică că nu vor putea avea. Tata o iubea tare mult pe femeia asta dintr-o bucată care nu fusese dată la școală de tatăl. Nu știa o boabă de carte, dar el îi citea din Biblie. Mama îl iubea pe bărbatul ei cu ochii albaștri și era tare mândră că, deși fuseseră alte fete ce îl vruseseră, el o alesese pe ea. Au discutat ce să facă a doua zi și au mers la culcare. În acea seară, tata s-a rugat mai lung ca altă dată și mai plin de emoție. Mama l-a întrebat ce este cu el, dar el a evitat să spună ce îl frământa. S-au culcat, dar tata a adormit greu în seara aceea, simțind că ceva urma să  se întâmple. Mai ales discuția cu tatăl său îl tulburase tare. S-a mai rugat încă odată înainte de a adormi apoi a îmbrățișat-o și așa a dormit până la patru dimineața, când a fost sculat de mama care a strigat speriată la el și l-a mișcat cu mâna:

-Floro! Floro, scoală-te, că bate cineva în ușă și Mitică latră rău. 

Tata s-a sculat și în inima lui a știut imediat că îi sosise ceasul. S-a dus la ușa în care cineva bătea cu putere și îl striga cu voce tare. Tata a întrebat:

-Cine e?

-Sunt eu, Niculae Coșereanu, prietenul tău. Tata fusese bun prieten cu Nicolae Coșereanu  înainte de război și chiar și după. Erau de-o seamă și fuseseră împreună în război.

-Ce vrei așa cu noaptea în cap? a întrebat tata.

-Auzi bă îmbracă-te și ‘ai până la post că șefu’ vrea să dai o declarație. Tata a știut că urma să fie arestat. A deschis ușa și i-a zis încet să n-audă mama:

-Niculae, spune drept, mă arestați? Ca să îmi iau și eu niște lucruri.

-Bă, tu ești nebun! Ce arestare? Șefu’ a zis că vine cineva de la Slatina la 7 și vrea să dai o declarație și mi-a zis să vin devreme să nu te aștepte ăla de la Slatina pe tine. Tata i-a zis:

-Niculae, stai un pic să mă îmbrac și să o liniștesc pe Florica și ies imediat. Mama era speriată toată și l-a întrebat ce caută jandarmii la ora aia:

-Care jandarmi? Este Niculae Coșeranu singur.

-Nu e singur, Floro, mai sunt încă trei și au armele cu ei, i-am văzut pe ferestre! Așa era, dar tata nu îl văzuse decât pe Niculae, ceilalți se așezaseră în așa fel încât să aibă toată casa în vedere. Tata s-a îmbrăcat și a îmbrățișat-o pe mama îndelung. Mama a început să plângă și i-a spus printre lacrimi: 

-Floro, ăștia te arestează. Ce mă fac eu fără tine? Ce mă fac eu, spune tu? Of! Doamne, ți-am spus să nu mai ții adunările, bărbate. Mama îl ținea tare în brațe și plângea în hohote și nu l-ar fi lăsat să mai plece. Și el o ținea strâns în brațe și o mângâia pe părul împletit în cozi. Cu vocea tremurândă și printre lacrimile care îi curgeau fără să le poată opri tata i-a zis:

-Fetița mea (așa-i zicea și în ultimul an de viață, la 94 de ani) nu mai plânge, Floarea mea. Uite, eu mă duc cu Niculae și o să fie bine.

-Floro, nu încerca să mă prostești, eu știu că ăștia te vor aresta. Ce declarație să dai tu în viul nopții? Știu eu că nu o să te mai văd, am auzit eu de oameni care au fost luați de lângă femeile lor și nu i-au mai văzut, au putrezit cine știe pe unde. Orice a încercat tata să spună, nu a putut să o lea liniștească. Niculae Coșereanu a strigat de afară, cu iritare în glas:

-‘Ai bă, ce mama dracului faci? Nu mai vii odată că vine șefu’ înaintea mea și am încurcat-o, nu mă fă să intru să te scot cu forța. Tata a răspuns:

-Gata vin imediat, mai lasă-mă un pic. Mama a izbucnit și mai tare în plâns. Tata i-a zis:

-Uite, hai să ne rugăm și o sa fie bine. S-a rugat ținând-o pe mama în brațe. Ea plângea șiroaie. Apoi, ținând-o după mijloc, a plecat cu ea afară. Ieșind afară, i-a văzut pe ceilalți trei jandarmi care aveau armele la ei. Au mers până la poartă și acolo mama s-a agățat de el, l-a prins de mijloc, s-a prăbușit în genunchi și nu a vrut să-i mai dea drumul. A început să strige tare la socrii care locuiau lângă ei. Tata i-a pus mâna la gură și i-a zis:

-Florico, ascultă-mă te rog, nu mai țipa că sculăm vecinii și pe tăticu și mămica. Îmi va fi și mai greu să plec cu ei aici și eu trebuie să mă duc cu jandarmii, nu mai am timp. Nu-ți fă griji că mă întorc. Uite, întreabă-l pe Niculae că mi-a zis că nu mă arestează. Mama s-a uitat în ochii lui Niculae Coșereanu, parcă cerșind milă pentru bărbatul ei, și i-a zis :

-Așa e Niculae, nu îl arestezi? Niculae s-a uitat la ea, nici nu a clipit, iar pe fața lui nu i se citea nici un mușchi tresărind. I-a zis impasibil:

-Ce dracu bă, Florico, te mint eu pe tine? Florea e prietenul meu, ce dracu? Nu îl arestez. I-am spus și lui, vine cineva de la Slatina la șapte și a zîs șefu’ că ăsta de la Slatina are treabă după aia și vrea ca Florea să fie acolo când vine el la șapte. Cu chiu, cu vai au reușit să o facă pe mama să nu strige de durere și să îl lase din brațe pe bărbatul ei. Când au dat să plece mama s-a repezit și l-a îmbrățișat încă odată pe tata, l-a sărutat lung pe amândoi obrajii și, forțată de jandarmi, i-a dat drumul. Și-a pus mâna la gură încercând să își înăbușe plânsul și a continuat să plângă în hohote. A stat acolo plângând prăbușită, pe genunchi, și s-a uitat după omul ei până a dat curba la fântână unde, înainte de a face curba, tata s-a întors și i-a făcut cu mâna. Mitică, câinele lor, a mers după el până în buza coastei de unde s-a întors pentru că tata îl certa. Și tata și mama știau că s-ar putea să fie ultima oară când se vor vedea. Tata a fost încadrat de cei patru jandarmi și dus pe jos până la postul de lângă gara Sinești, aproximativ 3-4 km. Oamenii se treziseră și plecau la muncă și se uitau cu groază la bărbatul tânăr de nici 30 de ani care era încadrat de cei patru jandarmi. Multe capete s-au plecat în lacrimi, dar au fost și unii care gândeau „așa-i trebuie”. Tata a mers tăcut tot drumul și s-a rugat. Nu era îngrijorat cu privire la el cât era îngrijorat pentru soția lui, biserică și părinții lui. Era clar pentru toată lumea, mai ales pentru mama și tata, fusese arestat. 


[1] noul regim desființase comuna Sinești care era compusă din satele Valea Merilor, Satul Nou și Sinești și mutase primăria la Potcoava, comună care urma să devină una din cele mai mari așezări rurale din Olt, fiind compusă din fosta comună Sinești plus satele Trufinești, Fălcoieni Deal și Vale. Astfel se face că Potcoava avea două gări așezate la extremitățile de vest și de est ale comunei. 

Continuarea AICI

2 gânduri despre &8222;Arestarea. 70 de ani&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s