Despre sărbătoarea nașterii Domnului și grinchii evanghelici

În fiecare an, dar absolut în fiecare an, avem câțiva mari teologi care se întârătă împotriva sărbătorii păgâne popular numită Crăciunul, perioadă a anului când ne amintim de minunea întrupării Domnului și Mântuitorului nostru. De fiecare dată, aceeași poveste:

Crăciunul este o invenție din secolul IV când sărbătoarea Saturnaliilor romane a fost încreștinată și a rezultat Crăciunul pe data de 25 decembrie. Să nu uităm consumerismul din perioada aceasta și îmbuibarea. Prin urmare, sărbătorirea nașterii Domnului este o sărbătoare păgână romană, deci noi nu trebuie să sărbătorim nașterea Mântuitorului, mai ales dacă 25 decembrie nu pică duminica!

Sună bine, poziția pare bazată istoric și mai ales că e un trend să fim gică-contra că apatează și dă bine la public. Treaba cu saturnaliile am crezut-o și eu mult timp pentru că este o poziție larg răspândită și susținută de mulți teologi. Chiar dacă ar fi așa, noi nu mai avem aceleași sărbători ca romanii și n-ar conta pentru nimeni, ar fi contat doar pentru prima generație de atunci. Ultima oară când am verificat, nimeni nu mai sărbătorea saturnaliile în secolul XXI.

Mare mi-a fost surprinderea să află că, de fapt, saturnaliile romane nici măcar nu țineau până pe 25 decembrie, ci erau între 17 și 23 decembrie, solstițiul de iarnă fiind între 20 și 23 decembrie (în antichitate varia din cauza calendarului iulian, dar și după calendarul gregorian solstițiul variază datorită anului bisect și nu numai, în 2033 fiind următoarea dată când va pica pe 23 decembrie). Saturnaliile erau puse în jurul solstițiului de iarnă. Dar cum am ajuns la această concepție eronată de asociere a datei de 25 decembrie cu saturnaliile? Asta se datorează unui teolog german protestant pe nume Paul Ernst Jablonski care a trăit în secolul XVIII și a vrut să discrediteze catolicismul. Călugărul benedictin Dom Jean Hardouin a luat de bună informația și a căutat să demonstreze că, în ciuda acestei asocieri, însemnătatea sărbătorii n-a fost compromisă. Aceasta a fost prima dată când poate fi găsită în istorie asocierea dintre săbătoarea nașterii Domnului și saturnalii. Problema este că nicăieri în literatura patristică sau în vreun alt text medieval nu găsim această asociere. Vă las pe voi să mai căutați această asociere în surse timpurii dacă nu mă credeți.

Cealaltă ipoteză, mai puțin cunoscută, este mult mai inocentă și nu are în spate nicio motivație păgână. Realitatea este că nu știm exact când s-a născut Domnul Isus Hristos pentru că evreii nu prea le aveau cu zilele de naștere (nici creștinii primari sau din perioada patristică). Prima scriere în care e menționată data de 25 decembrie ca zi de naștere a Domnului Isus este din anul 336 d. Hr. Poate fi presupus că acest obicei s-a împământenit mai devreme de acest an.

Consensul patristic era că Hristos a fost conceput pe 25 martie (sărbătoarea numită în mod popular buna vestire). Alte date propuse erau în aprilie sau mai, dar cea mai des întâlnită dată este 25 martie. Tertullian, necruțător cu păgânii și cât se poate de aspru cu creștinii ce adoptau obiceiuri și practici păgâne, cu mai bine de un secol înainte de edictul de la Mediolanum, credea că Hristos a murit pe 25 martie. Ca orice bun profet evreu, Acesta trebuia să moară în aceeași zi în care a fost conceput. Această concepție a fost moștenită de creștini de la evrei și apare într-un tratat creștin anonim din secolul IV care menționează ziua concepției și crucificării ca fiind 25 martie.

Donatiștii, o grupare care s-a separat de biserica catolică în jurul anilor 311-312 d. Hr., sărbătoareau nașterea Domnului pe 25 decembrie conform lui Augustin. Aceștia au fost tradiționaliști și dârji în a-și păstra originile și practica lor reflectă o tradiție nord-africană, deci e foarte probabil ca sărbătorirea nașterii Domnului despre care vorbește Augustin în secolul V să fi continuat încă de la originile mișcării, începutul secolului IV, iar aceste obiceiuri să fi fost moștenite chiar din secolul III.

Revenind la data concepției și crucificării, între 25 martie și 25 decembrie sunt nouă luni, perioada de dezvoltare intrauterină a unui copil. Sigur, un copil se poate naște și la 38 de săptămâni, și la 42. N-avem cum să știm ziua exactă a nașterii. Dar asta nu înseamnă că a existat vreo motivație malefică de asociere sau înlocuire a unei sărbători păgâne cu una creștină din dorință de a fi relevanți cultural. În cel mai rău caz, biserica din perioada patristică poate fi acuzată de naivitate și nu de rea-credință în privința alegerii datei de 25 decembrie ca dată în care să fie sărbătorită nașterea Domnului.

Motivația, cred fără îndoială, a fost una de cinstire a Mântuitorului prin crearea unei sărbători cu scop mnenomic. Conceptul de sărbătoare periodică a fost întărit în legea mozaică, dar era deja o practică întâlnită în civilizațiile păgâne din vremea respectivă (asta nu face păgână adoptarea conceptului de sărbătorire cum se grăbesc să creadă unii).
Avem nevoie de sărbători pentru că suntem uituci, delăsători, ușor distrași și nepăsători. Un cadru propice este foarte important, chiar dacă nu este esența. Noi, evanghelicii, avem tendința să nesocotim importanța cadrelor uitând că Dumnezeu Însuși, știind limitările umane, a căutat să ofere cadre potrivite slăbiciunilor umane.

În acest punct al discuției se va obiecta că nicăieri nu ne este poruncit să sărbătorim nașterea Domnului sau vreo altă sărbătoare legată de viața Mântuitorului, doar cina Domnului și botezul. Ei bine, și evreii au creat alte sărbători pe lângă cele poruncite de Domnul în lege și Domnul nu le-a cerut să renunțe la ele. Sărbătoarea Purim e menționată în cartea Estera. Zile de post speciale au fost alese pentru comemorarea dărâmării templului și evreii întreabă în cartea Zaharia dacă să le mai serbeze din moment ce templul a fost reconstruit (Zaharia 7:2-3). Răspunsul Domnului nu este că au păcătuit instaurând astfel de zile fără ca El să le fi poruncit, ci le spune că aceste sărbători ale tristeții vor fi transformate în sărbători ale bucuriei (Zaharia 8:19).

În noul Testament, Domnul Isus participă la o sărbătoare care n-a fost poruncită de Tatăl Său și nici măcar nu apare menționată în scrierile Vechiului Testament: sărbătoarea dedicării templului. În Ioan 10:22 descrierea e clară, e praznicul dedicării templului din perioada iernii. Fără doar și poate e vorba de sărbătoarea Hanukkah, praznic din perioada intertestamentară ce aducea aminte de victoria israelită asupra liderului sirian Antioh epifanul ce a spurcat templul sacrificând un porc în templu. În decembrie 164 î. Hr. templul a fost rededicat și ca urmare a acestui lucru sărbătoarea luminilor a fost pusă în decembrie (și astăzi Hanukkah este sărbătorită de evrei tot în decembrie). În timpul acelui praznic, Domnul se duce la templu și nu-i mustră pentru că au inventat o sărbătoare care n-a fost poruncită de Dumnezeu, ci se folosește de acest bun prilej pentru a li-l face cunoscut pe Tatăl Său.

În cele din urmă, înainte de a porni niște cruciade inutile şi pline de țâfnă, mai bine să luăm seama cum ne îndemnă Pavel să vedem festivismul aproapelui:

Unul socotește o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. Cine face deosebire între zile pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Romani 14:5-6a

PS: Pentru consecvență, dacă sunteți fermi încredințați că nu trebuie sărbătorită nașterea Domnului, să nu care cumva să vă sărbătoriți ziua voastră de naștere, a soției, a copiilor sau a vreunui membru din familie. Asta e fățărnicie curată! Nicăieri în Scriptură nu ne este poruncit să ne sărbătorim zilele de naștere, iar toate zilele de naștere menționate în Scriptură au avut sfârșit tragic. Nu așa ne învață Tertullian? E de-a dreptul un obicei păgân, aveți grijă că vă păgânizați. Și-apoi, n-om fi noi mai cu moț și mai vrednici de a ne sărbători propria zi de naștere în comparație cu Hristos.

Iar pentru cei care vă sărbătoriți aniversarea, dar nu credeți că e nevoie de o zi specială în an în care să ne aducem aminte de nașterea Domnului, sper că nu vă aniversați ziua de căsnicie pentru că trebuie să vă iubiți soțiile la fel de mult în fiecare zi a anului. Doar nu aveți nevoie de o zi specială pentru a vă exprima dragostea față de partner.

Un gând despre &8222;Despre sărbătoarea nașterii Domnului și grinchii evanghelici&8221;

  1. Eu nu sînt de acord cu sărbătorirea Nașterii, dar nici nu sar la gîtul nimănui. 🙂

    Corect!
    „Pentru consecvență, dacă sunteți fermi încredințați că nu trebuie sărbătorită nașterea Domnului, să nu care cumva să vă sărbătoriți ziua voastră de naștere, a soției, a copiilor sau a vreunui membru din familie. Asta e fățărnicie curată! ”

    Uite cum sună Romani 14:5-6a în varianta Cornilescu 1931:
    „5 Unul preţuieşte o zi mai pe sus de altă zi, iar altul preţuieşte orice zi la fel. Fiecare să fie pe deplin încredinţat în mintea sa.
    6 Cine ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cine mănâncă, mănâncă pentru Domnul; căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă şi mulţumeşte lui Dumnezeu.”

    Cuvîntul acela „prețuiește” face diferența față de ceea ce știam noi sau cum am fost învățați de la anvoane.
    Te las pe tine să îmi spui cum ți se pare sensul.

    Mult har!

    Apreciază

Lasă un comentariu