Minciuna e furt. Necalificat. Când mințim devenim răpitorii adevărului. Îl sechestrăm, îl mutilăm, îl legăm și-l ținem departe de cei care și-ar schimba părerea despre noi dacă l-ar cunoaște.

Minciuna reflectă dragostea pe care o persoană și-o poartă. Cu cât o persoană este gata să mintă mai mult, cu atât este mai egoistă. Motivul pentru care mințim este să nu fim văzuți într-o lumină negativă de către cei ce vor afla adevărul, așa că alegem calea cea mai ușoară: minciuna.

Sechestrăm adevărul și îl facem să devină adevărul nostru și numai al nostru. Proprietatea noastră. Arătăm în schimb când prețuim mai mult opinia publică decât relația cu Dumnezeu arătăm pe cine iubim cu adevărat: persoana și imaginea noastră. Chiar minciunile noastre ne descoperă acest adevăr.

Paradoxul este că libertatea noastră depinde de libertatea adevărului. Când răpim adevărul și-l ținem ostatic ne facem pe noi înșine ostatici. Devenim ostaticii minciunii și suntem încătușați împreună cu adevărul. Libertatea nu poate fi cunoscută decât în momentul în care adevărul este cunoscut. Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera…

Adevărul întotdeauna evadează și iese la lumină fie că-l prezentăm noi lumii sau nu. Ne macină conștiința ca un pușcăriaș ce sapă un tunel. Și dacă și-atunci tot nu-l lăsăm să scape primește ajutor din afară. O cameră, un ochi, un străin scoate la iveală ce se află doar în inima ta. Nimeni nu poate ține încătușat adevărul, nimeni nu-l poate fura, nimeni nu-l poate răpi pe vecie. Și dacă ne ducem cu minciunile în mormânt ele vor fi date pe față la judecata de apoi.

Adevărul ar trebui să ne aparțină tuturor, e bun comun. Nimeni nu-l posedă, el ar trebui să ne posede pe noi, să fim ostaticii lui și nu invers. Fie suntem ostaticii minciunii, fie suntem ostaticii adevărului. Niciun om nu va putea să fure pentru totdeauna adevărul.