Descoperiri la fel de importante ca cele de la Qumran sunt pe cale să fie publicate

Se vehiculează că e vorba de vreo 200 de manuscrise, cam asta e amploarea descoperirii. În urmă cu două luni semnalam un interviu de-al lui Daniel Wallace din 2012 în care menționa descoperirea unui fragment din evanghelia după Marcu din secolul I. Zilele acestea blogosfera a luat foc după descoperirea unei înregistrări cu Josh McDowell în care acesta prezintă mai multe imagini cu manuscrise noi și în care dă detalii despre noile descoperiri. Iată ce informații am putut culege de pe net în doar câteva zile după ce a „crăpat oala”:

În decembrie 2013 a avut loc conferința Discover, iar în comunicatul dat pe site-ul lui McDowell se afirmă că aproape 200 de fragmente de papirus au fost descoperite, dintre acestea 50 au fost identificate. Participanții la conferința Discover au putut ajuta la identificarea unor fragmente de papirus care au foast aduse pentru a putea fi analizate.

Manuscrisele cuprind texte biblice atât vetero-testamentare cât și nou-testamentare în greacă și coptă, fără a se ști încă dacă există fragmente și în ebraică (până acum informația nu a ajuns la „urechile” internetului). Din toate informațiile adunate până acum se pare că munca principală a fost depusă în jurul manuscriselor nou-testamentare care sunt pièce de résistance. 

O mare parte dintre manuscrise au fost folosite ca material pentru măștile funerare egiptene, un procedeu numit cartonnage în engleză. Mai multe manuscrise erau lipite între ele cu lipici pentru a acoperi trupul mortului. Inițial materialul folosit era pânza, dar între aproximativ 100 î. Hr. și 100 d. Hr. s-au folosit de papirusuri inutile 9pentru cei care făceau măștile), în foarte multe cazuri folosindu-se documente guvernamentale. Spre bucuria noastră au folosite și documente pe care noi nu le considerăm în niciun caz inutile. Separarea, fără a afecta papirusurile, reprezintă cea mai mare provocare. Nu se cunoaște câte dintre manuscrisele descoperite au fost parte a acestor măști funerare.

Iată o listă a fragmentelor biblice descoperite:

Gen.17 – no details
Ex.24 – no details
Leviticus – no details
Numbers – no details
Deuteronomy – no details
I Sam – no details
II Kings – no details
Ps.110 – in Coptic
Ps.148-151 – in Coptic
Isaiah 65 – in Greek
Daniel 9 in Greek
Mt. – c.140AD
Mk – late 1st-early 2nd century.
Lk – mid 2nd century
Lk – mid-late 2nd century
Jn.8 – early 3rd century
Miscellaneous Gospel frgs. – in Coptic
Jn.3 – early 4th century, in Coptic
Acts 19 in Coptic
Rom. – early 3rd century
Rom.14. – early 4th century, in Coptic
I Cor.9 – mid 2nd century
I Cor. – 20 pages, 4th century, in Coptic
II Cor.6-Gal.3 – 36 pages, 4th century, in Coptic
Eph.4 – in Coptic
Heb.9 – early 3rd century
Heb.11 – mid 2nd century (e vorba de o omilie pe acest capitol, Wallace făcea această specificație acum doi ani în interviul amintit AICI)
I Tim.3

Lista de mai de sus a fost adunată de Matthew Hamilton din informațiile „scăpate” de McDowell, Scott Caroll, dar și din alte surse. La aceasta se mai adaugă o altă listă menționată pe site-ul lui McDowell, fragmente identificate la conferința Discover:

• Coptic Biblical texts
•From late 4th century AD: One incredible miniature parchment had a verse from Matthew 6 on one side and Matthew 7 on the reverse side.
•350-430 AD: from Mark 15. It is currently the earliest Coptic papyri of this particular passage.
•350-430 AD: verse from John 14. This was carefully copied by a skillful hand on finely prepared papyrus.
•5th century AD: from Galatians 4. There are only four known Coptic papyri of Galatians so this just underscores what a rare find this is.
•350-430 AD: I John 2.
•5th century AD: Jeremiah 33. This is the earliest discovered Coptic papyri of this passage

Un album cu pozele folosite de McDowell în prezentarea powerpoint a fost uploadat pe dropbox. Le puteți vizualiza accesând acest link.

Sper ca întârziata publicare a acestor documente să fie făcută cât mai repede. Daniel Wallace afirma în debate-ul cu Barth Erhman că un volum despre noile descoperiri va fi publicat în 2013. Același lucru îl afirma și în interviul mai de sus:

I’m pretty darned confident 2013 is going to be the year all of this is going to be published.

Făcea această afirmație în 2012. E posibil ca între timp la descoperirile făcute să se fi adăugat și altele, iar aceasta a dus la creșterea volumului de muncă. Anyway, something big is cooking.

Poate Alin Suciu ne poate ajuta cu ceva informații în plus, doar e un român care lucrează în domeniu și ne putem mândri cu el și cu munca sa.

Tu bi căntiniud

4 gânduri despre &8222;Descoperiri la fel de importante ca cele de la Qumran sunt pe cale să fie publicate&8221;

  1. Pot sa raportez ca acest anunt este privit cu suspiciune in cercurile papirologilor si biblistilor. Teoretic nimic nu este imposibil, dar trebuie sa asteptam editiile propriu-zise pt ca ne convinge ca textele sunt intr-adevar atat de vechi cum se afirma.

    Mie personal acea conferinta mi-a starnit repulsie prin modul in care papirusurile erau extrase din masca (spalata cu sapun Palmolive!), fara nici un respect pt documente.

    In acest moment, parerea mea este ca afirmatiile lui Josh MacDowell au un caracter apologetic si ma indoiesc ca datarile atat de timpurii sunt reale. Dar sunt deschis sa-mi schimb opinia daca evidentele o cer.

    Apreciat de 1 persoană

    • Am văzut unele dintre reacțiile apărute pe net, Brice Jones e destul de vehement față de felul în care sunt studiate documentele pe baza a ce se poate vedea din imaginile care au ajuns la ochii publicului. În mare parte acestea au ajuns prin Josh McDowell și sunt de acord că acesta le mai înflorește pentru public. Scott Carroll, într-o înregistrare video (https://www.youtu,be.com/watch?v=CSUzWsuLpso) spune că folosesc o substanță specială, nicidecum palmolive. Din câte am înțeles e vorba în mare parte de o colecție privată, o parte dintre documente fiind redescoperite într-o cutie găsită într-un vagon (http://citizensjournal.us/a-scriptural-find-more-important-than-dead-sea-scrolls-coming-to-ventura-county-today/). Desigur, nimic nu e sigur până nu vor fi prezentate publicului manuscrisele. E aproape sigur că se dorește cercetarea manuscriselor și publicarea (posibil în masă) a cercetării realizate, implicați fiind cercetători de prestigiu de la universități precum Oxford, Cambridge, Baylor și altele. Poate că se dorește evitarea unui episod asemănător cu ce s-a întâmplat cu documentele de la Qumran a căror cercetare pare să nu se mai termine și în plus financiar nu s-a profitat de ele pe cât era posibil. Oricum, la vremea potrivită cred că o să ai mult de lucru pentru că am văzut că o mare parte dintre documente erau în coptă. Mulțumesc de specificații. Ține-ne la curent te rog 🙂

      Apreciază

Lasă un comentariu